MENIU

Traian Băsescu, invitat de CSM să participe la o întâlnire între puterile statului, ca mediator

Foto: iguanabio.com

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Virgil Andreieş, l-a invitat pe şeful statului, Traian Băsescu, să participe ca mediator între puterile statului la adoptarea unei declaraţii comune, în care să se garanteze stabilitatea statutului magistraţilor, potrivit site-ului CSM.

Virgil Andreieş i-a propus preşedintelui României, Traian Băsescu, ca întâlnirea să aibă loc pe 28 septembrie, la Institutul Naţional al Magistraturii, ori la orice altă dată pe care preşedintele "o agreează".

În invitaţie se arată că este vorba despre "adoptarea, de către autoritatea judecătorească, prin preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) şi celelalte puteri ale statului, executivă, prin prim-ministru, respectiv legislativă, prin preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, a unei declaraţii comune, în care să se garanteze stabilitatea şi previzibilitatea statutului judecătorilor şi procurorilor".

Invitaţia, semnată de preşedintele CSM, Virgil Andreieş, face referire la o rezoluţie adoptată în unanimitate de adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor, privind "starea financiară şi situaţia administrativă a instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti", care a fost însuşită şi de CSM pe 30 aprilie. În rezoluţie apar principalele revendicări ale magistraţilor, respectiv trecerea bugetului de la Ministerul Justiţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, alocarea a 1% din PIB pentru bugetele instanţelor şi parchetelor, trecerea sumelor din plata taxelor judiciare de timbru de la bugetele comunităţilor locale la bugetele instanţelor şi parchetelor şi înlăturarea tuturor discriminărilor de natură salarială existente între judecători şi procurori şi alte categorii de personal din justiţie.

Invitaţii similare au fost adressate preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, premierului Emil Boc şi ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu.