Traian Băsescu: Învăţământul, justiţia şi sănătatea s-au reformat cel mai puţin în ultimii 20 de ani
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că Ecaterina Andronescu s-a angajat să promoveze legile de reformare a sistemului de Educaţie, dar că nu poate garanta că ministrul va susţine, în proporţie de 100%, soluţiile Comisiei Miclea.
Preşedintele a făcut precizările legate de ministrul Educaţiei la
Congresul Studenţilor din România, în contextul unei întrebări venite
din partea participanţilor. Un student s-a interesat de ce, dacă
sistemul de Educaţie nu a fost reformat în ultimii 20 de ani,
Ministerul de resport este condus, în prezent, de o persoană care a mai
fost ministru şi nu a reuşit să confirme. "Este aceeaşi formulă pentru
că aşa aţi votat, nu neapărat dumneavoastră, în general, românii.
Structurile guvernamentale sunt rezultatul votului politic", a răspunsă
Băsescu, în glumă.
"Înţeleg că vă referiţi la persoană. Vă asigur că eu am discutat cu
doamna ministru Andronescu, am discutat mult chiar, şi că este hotărâtă
să meargă pe legile de modernizare a educaţiei. Sper să ne facă proba
chiar prin reforma curiculară pe care o pregăteşte spre intrare în
vigoare cu noul an şcolar şi să nu vedem că orele de sport sunt
facultative sâmbăta", a spus preşedintele, stârnind aplauzele sălii
prin remarca legată de orele de sport.
Preşedintele a precizat că nu garantează pentru intenţiile ministrului
Ecaterina Andronescu, aşa cum a făcut primarul Marian Vanghelie,
aplicând ştampila "Garantat Vanghelie!" pe afişele elecorale pentru
alegerile parlamentare ale pesediştilor care au candidat în sectorul 5.
"Nu fac ca domnul Vanghelie să spun "Garantat Vanghelie!", nici nu spun
"Garantat Băsescu!" că o să susţină 100% legile aşa cum au fost propuse
de Comisie, poate că ele mai trebuie îmbunătăţite, şi de voi, şi de
alţii, dar determinarea de a reforma sistemul ştiu sigur că o are, şi
cel puţin acesta este angajamentul dânsei în faţa mea", a precizat
preşedintele.
Întrebat, de acelaşi student, dacă este corect ca Ecaterina Andronescu,
care a fost admisă în Parlament la redistribuire, să fie numită
ministru, Băsescu a evitat să facă vreo remarcă, mărginindu-se să-i
răspundă, pe ton de glumă, celui care a pus întrebarea: "Să ştii că
te-am înţeles mai bine când ai vorbit fără microfon".
Traian Băsescu: Învăţământul, justiţia şi sănătatea s-au reformat cel mai puţin în ultimii 20 de ani
Justiţia, Educaţia şi Sănătatea s-au reformat cel mai puţin, a declarat sâmbătă Traian Băsescu. Explicaţia ar fi jocul şi interesul politic, crede preşedintele. Şeful statului a adăugat că educaţia trebuie urgent reformată pentru că ultimele evaluări arată o scădere a calităţii acestui sistem.
"Sistemul de învăţământ, justiţia şi sănătatea nu a reuşit să se adapteze atât de rapid ca economia, în ultimii 20 de ani", a spus preşedintele Traian Băsescu.
"Nu mai avem scăpare, sistemul de educaţie trebuie să se reformeze. Voi fi un susţinător al deciziilor luate de comisia prezidenţială", a spus Traian Băsescu.