MENIU

Traian Băsescu este acuzat că ar fi lovit un copil, în timpul unui miting la Ploieşti, în 2004. VEZI VIDEO

<descriere>
Băsescu a lovit un copil la Ploieşti
Lovitura lui Traian Băsescu, încetinită la 25%

Campania electorală pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale începe cu atacuri murdare. Joi seară, au fost difuzate presei imagini cu Traian Băsescu care pare că loveşte un copil în campania electorală din anul 2004.

Imaginile publicate de ziarul Gardianul au fost surprinse la Ploieşti, unde fusese amenajată o scenă pe care Traian Băsescu se aplecase pentru a lua un memoriu de la o femeie.  Copilul se afla chiar lângă aceasta, iar camera de luat vederi a surprins când Traian Băsescu pare că îl loveşte cu pumnul pe copil.

\"Vă asigur că o să mă uit şi o să vă dau o explicaţie publică. Nu îmi aduc aminte de incident. Sunt destui care mă înjură pe unde mă duc. Probabil că mai eram cu cineva, nu eram singur. Nu ştiu dacă acel copil nu a vorbit urât femeii. Vedem despre ce este vorba. Voi da o explicaţie mâine\", a declarat Traian Băsescu, în cadrul emisiunii Realitatea zilei.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat miercuri seara la  Realitatea TV că nu va fi de acord cu o înţelegere PNL - PD-L, mai ales pentru că împotriva lui Traian Băsescu are ceva persoanal, după ce l-a văzut lovind un copil în 2004 la Ploieşti.

Spre miezul nopţii, Traian Băsescu a revenit cu o declaraţie de presă în care a declarat că \"nu a lovit niciodată un copil\".

Dacă aţi fost martorul acestei întâmplări, trimiteţi un e-mail la adresa martorocular@realitatea.net