MENIU

Traian Băsescu: Avem cea mai slabă agricultură din Uniunea Europeană

Foto: Realitatea TV

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, în Insula Mare a Brăilei, că în România "pământul este lucrat prost".

"Avem cea mai slabă producţie agricolă din Uniunea Europeană, pentru că pământul este prost lucrat în toată ţara", a spus şeful statului, după ce a văzut din elicopter zonele necultivate ale României.

Preşedintele Asociaţiilor Profesionale din Agricultură, Adrian Rădulescu, i-a cerut cu această ocazie preşedintelui Băsescu să pledeze pentru ca în cadrul Comisiei Europene România să obţină comisarul pentru Agricultură. Mai mult, Adrian Rădulescu i-a solicitat lui Băsescu să sprijine capitalizarea CEC pentru ca agricultorii care obţin cofinanţare europeană să îşi poată derula proiectele. El a arătat că, în acest moment, sunt 1.500 de proiecte pe agricultură care au obţinut finanţare europeană, dar au nevoie de cofinanţare din partea băncilor.

Şeful statului s-a deplasat vineri la Ferma Lunca-Gemenele din Insula Mare a Brăilei, unde se sărbătoreşte Ziua Câmpului. Traian Băsescu a fost invitat la eveniment chiar de arendaşul Insulei Mari a Brăilei, Culiţă Tărâţă, deputat PSD. 

La eveniment a fost aşteptat şi Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu.

În 2001, în timpul guvernării social-democraţilor, deputatul Culiţă Tărâţă a concesionat cele 57.000 de hectare de teren agricol pe o perioadă de 49 de ani.

Insula Mare a Brăilei reprezintă 12,5% din terenurile deţinute de Administarţia Domeniului Statului şi rămâne cel mai mare teren arabil arendat vreodată, pe o perioadă atât de lungă, unei singure firme.

În zonă sunt mai multe ferme şi terenuri cultivate cu lucernă, porumb, grâu, soia, orz, rapiţă, ovăz, dar şi culturi de mică întindere.