MENIU

Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Bogdan Chiriţoiu la şefia Consiliului Concurenţei

Foto: wikipedia.org

Preşedintele Traian Băsescu a semnat luni decretul pentru numirea consilierului de stat de la Departamentul de Planificare şi Analiză Politică din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Bogdan Chiriţoiu, în funcţia de preşedinte al Consiliului Concurenţei, pentru un mandat de cinci ani.

Şeful statului a semnat, de asemenea, decretele pentru numirea lui Otilian Neagoe în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei, a lui Mircea Valentin şi Dan Ionescu în funcţiile de consilieri de concurenţă, membri ai Plenului Consiliului Concurenţei.

Mandatul acestora este tot de câte cinci ani.

Otilian Neagoe a fost, în legislatura 2004-2008, senator PSD de Braşov. Dan Ionescu a fost deputat în legislatura 2000-2004, membru al PD, până în mai 2001, trecând apoi la PSD. Ionescu a îndeplinit şi funcţia de economist la Oficiul Concurenţei . Mircea Valentin a fost, în mandatul fostului primar general Adriean Videanu, membru al CGMB, din partea PLD.   

Mai multe articole despre:
Traian Băsescu numire funcţie Bogdan Chiriţoiu