Traian Băsescu a participat la ceremonia de încheiere a misiunii româneşti din Irak
Preşedintele Traian Băsescu s-a aflat joi într-o vizită de o zi în Irak. Şeful statului a fost la o bază militară de la Talill, unde a participat la ceremonia oficială de încheiere a misiunii româneşti din Irak. Băsescu s-a întâlnit joi cu comandantul Forţei Multinaţionale din Irak, cu ministrul irakian al Apărării şi cu preşedintele acestei ţări.
Avionul prezidenţial a aterizat în Irak în jurul orei 9.30. Din delegaţia României au făcut parte ministrul Apărării Naţionale, Mihai Stănişoară, şeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, şeful Direcţiei Generală de Informaţii a Armatei, Gheorghe Savu, comandantul Departamentului Operational Întrunit, generalul Neagoe Visarion.
Ceremonialul de încheiere a misiunii militare româneşti din Irak a început la ora 11, ora României. Au fost depuse coroane de flori din partea preşedintelui şi a MApN şi s-a ţinut un ceremonial religios.
Băsescu a acordat distincţii pentru generalul american Raymond Odierno, generalul irakian Babakir Zibari, precum şi ministrului Apărării irakian, Abdul Mufriji cu ordinul virtutea militară în grad de cavaler cu însemne de pace.
Totodată, Stănişoară a decorat patru militari români, iar şeful SMG, şapte militari.
Din motive de securitate, orice vizită a unui oficial din Europa sau din Statele Unite ale Americii e păstrată secretă până în momentul în care respectivul demnitar ajunge în Irak.
Misiunea românească din Irak, începută în urmă cu şase ani, se va finaliza pe 31 iulie. Atunci, toţi cei 362 de militari români de la baza din Irak se vor întoarce în ţară.
Doar trei ofiţeri români vor rămâne în Irak. Aceştia lucrează pentru NATO şi antrenează armata irakiană.
Până în prezent, România a participat cu 6.830 militari la operaţiile din Irak, pe perioada 2003-2009. În această perioadă au murit doi militari şi au fost răniţi alţi 12.