Traian Băsescu a mers la duminică la cumpărături
Preşedintele Traian Băsescu a făcut, duminică după-amiază, cumpărături la un hipermarket din Capitală. Şeful statului a stat un sfert de oră într-o cafenea şi le-a spus ziariştilor că nu ştie exact momentul la care va face declaraţii despre retragerea lui Mircea Geoană din CSAT, dar a precizat că acest lucru se va întâmpla după încheierea procesului electoral.
Traian Băsescu a explicat de ce a venit la cumpărături fără soţia sa, Maria. "Fiecare cu treburile lui, doamna Maria cu concursurile de călărie", a explicat Băsescu, adăugând:"Nu sunt singur, nu vedeţi câtă lume e în jur?" . Preşedintele a ţinut să spună că nu ar trebui să fie o surpriză faptul că se află la cumpărături. "Poate voi nu ştiţi, dar eu vin în fiecare duminică aici", a mai spus Băsescu.
Preşedintele a spus că a venit la hypermarket cu lista de cumpărături. "Da, listuţa şi ... ", a spus preşedintele indicând spre cărăciorul cu cumpărături, în care se puteau vedea mai multe plase cu produse, baxuri cu apă minerală la jumătate de litru şi o legătură de ceapă verde.
Preşedintele Traian Băsescu a refuzat să comenteze pe marginea anunţului preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, şi le-a atras atenţia ziariştilor, care se ţineau după el că "totul are o limită".
După câteva momente, preşedintele Traian Băsescu a intrat într-o cafenea, unde a petrecut aproximativ 15 minute, singur la o masă, la acea oră în cafenea mai era doar o singură persoană.
Traian Băsescu s-a îndreptat apoi spre ieşirea din hypermarket, iar în parcare şi-a aranjat singur cumpărăturile în portbagajul unui Logan argintiu.
Ziariştii l-au întrebat dacă personal crede că se vor prezenta mai mulţi cetăţeni la vot în următoarele ore."Ştiu eu, doamnă?", a fost răspunsul, Băsescu precizând că nu doreşte să facă declaraţii pe teme electorale.
În acelaşi timp, câţiva angajaţi ai hypermarketului le-au interzis cameramanilor să mai filmeze. "Bă băieţi, nu vă mai daţi acum eroi, i-aţi lăsat să intre înăuntru, ceea ce nu aţi făcut niciodată... ", le-a spus Băsescu angajaţilor hypermarketului, părând uşor iritat. "Las-o moartă!", a continuat Băsescu.
Întrebat dacă va face declaraţii de presă duminică seara, preşedintele a spus că nu ştie. "Nu ştiu, după încheierea procesului electoral. Viaţa-i lungă ... ", a spus preşedintele Traian Băsescu şi i-a atenţionat pe ziarişti spunandu-le că "un jurnalist trebuie să fie pregătit oricând".