MENIU

Traficul este îngreunat pe DN7C, în Argeş, din cauza unei alunecări de teren

Foto: emaramures.ro

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul rutier pe DN 7C (Transfăgărăşan) se desfăşoară pe un singur fir la kilometrul 95+300, din cauza unei alunecări de teren, provocată de o viitură.

Lucrătorii de la drumuri acţionează pentru degajarea părţii carosabile, însă, din cauza ploii torenţiale, este posibil să se formeze o nouă viitură care să provoace blocarea circulaţiei.

Reamintim că traficul rutier pe DN7C a fost închis la data de 1 noiembrie 2008, între kilometrii 104 (Piscul Negru) şi 130+800 metri (Cabana Bâlea-Cascadă). Porţiunea de drum urmează să fie redeschisă circulaţiei rutiere la data de 1 iulie 2009.