Trafic restricţionat de Zilele Bucureştiului
Traficul rutier a fost restricţionat în centrul Capitalei din cauza unor manifestări organizate de Primăria Capitalei, de Zilele Bucureştiului.
Pe 12 septembrie, între orele 09:00 şi 24:00, a fost închis traficul pe
bulevardul Unirii, între Piaţa Constituţiei şi Piaţa Regina Maria
(inclusiv zona fântâni). Între 19 septembrie ora 09:00 şi 20 septembrie
ora 01:00, a fost închis traficul pe bulevardul Unirii, între Piaţa
Constituţiei şi Piaţa Regina Maria, iar între ora 20:00, 19
septembrie şi ora 01:00, 20 septembrie, a fost închis bulevardul
Libertăţii între bulevardul Naţiunilor Unite şi Calea 13 Septembrie.
De asemenea, pe 20 septembrie, între orele 09:00 şi 17:00, a fost închis traficul rutier pe bulevardul Unirii, între Piaţa Constituţiei şi Piaţa Regina Maria.