MENIU

Tradiţii şi obiceiuri la Bistriţa

Tradiţii şi obiceiuri
Tradiţii şi obiceiuri la Bistriţa 10-12-2009

În pragul sărbătorilor de iarnă, copiii din zona de câmpie a judeţului au readus pe scenă atmosfera Crăciunului. 80 de elevi, mai mici sau mai mari şi-au luat rolul în serios şi au transpus momente tradiţionale, pentru care s-au pregătit zile întregi. Emoţiile au fost mari, însă rezultatul a fost unul clar: timp de câteva ore, cei prezenţi în sală au simţit că sărbătoarea Crăciunului a început. Toate acestea, în cadrul concursului \" Tradiţii şi obiceiuri străbune.\"

Fiecare dintre cele 6 şcoli participante au avut în concurs câte 15 elevi. În pragul sărbătorilor de iarnă, toţi au încercat să reînvie cât mai mult tradiţiile care sunt transmise cu sfinţenie din generaţie în generaţie.

Copiii au transpus pe scenă datini vechi ale strămoşilor noştri şi s-au pregătit din greu ca să fie cât mai buni... Iar organizatorii au fost încântaţi de prestaţia copiilor.