Tradiţia calfelor călătoare se mai păstrează doar în câteva ţări din Europa
Călătoresc în toată lumea timp de trei ani și o zi, sunt îmbrăcați asemenea meșteșugarilor din Evul Mediu, muncesc doar pentru casă și merinde, fără să zăbovească mai mult de trei luni într-un loc.
Vorbim de o tradiție veche de 800 de ani, tradiția calfelor călătoare, care se mai păstrează doar în câteva țări din Europa. Zilele acestea meșteșugarii au poposit în lunga lor călătorie și la Sibiu, așa că, dacă sunteți călător prin oraș, îi puteți vedea și le puteți afla viața. Am bătut și noi la ușa calfelor și așa am aflat o mică parte dintr-o poveste medievală.
Aflată în Turnul Scărilor, care leagă orașul de jos cu cel de sus, Casa Calfelor servește ca loc de adăpost pentru meșteșugarii care iau la pas lumea. Sibiul este singurul oraș din Europa de Est unde calfele din toate colțurile lumii au o casă a lor.
Jan este dintr-un orășel de câteva mii de locuitori din Germania. Acolo a învățat dulgheria și, înainte să ajungă la Sibiu, a trecut prin 7 țări. A plecat de acasă acum 9 luni, cu doar 5 euro, conform tradiției, cu hainele de pe el, câteva unelte și un toiag care aduce noroc. A dormit de multe ori în ploaie sau în frig, munceşte doar ca să aibă bani de mâncare şi de drum, iar în câteva zile va pleca spre Suedia. Însă călătoria pe care o va face trei ani şi o zi are rolul ei.
Nu orice meșteșugar se poate aventura într-o asemenea călătorie. Fie că ești dulgher, pietrar sau fierar trebuie să nu fii căsătorit, să nu ai copii și nici datorii și să nu fii certat cu legea. Apoi, odată plecat nu ai voie să te apropii de casa părintească, nu ai telefon mobil și obligatoriu trebuie să porți hainele specifice meseriei tale. Așa face Hendrich, un neamț, și el tot dulgher.
Sibiul i-a impresionat pe Jan și Hendrich. Spun că este asemenea orașelor din Italia. Ca și acolo, oamenii îi opresc să își facă fotografii cu ei și îi întreabă, curioși, despre costumațiile medievale. Însă, dincolo de libertate, viața de calfă are și neajunsuri.
În câteva zile, calfele vor pleca din Sibiu. Urmează alte meleaguri, alte culturi și alte tradiții pentru acești globetrotteri medievali.
Tradiţia spune că înainte de plecare, fiecare calfă călătoare trebuie să lase o amintire într-un lemn vechi de 400 de ani. În caz contrar, calfele nu vor avea noroc în călătorie.