Topul celor mai scumpe jucării din lume
Cele mai scumpe jucării din lume au preţuri între 9.000 de dolari şi 6.25 milioane de dolari.
Sunt piese de colecţie vechi, dar nu anacronice. Sunt încrustate cu pietre preţioase şi sunt create pentru a marca modul în care branduri exclusiviste au schimbat percepţia asupra luxului, dar şi exigenţele sale. Targetează adulţii, mai degrabă, decât copiii, primii fiind mai în măsură să le aprecieze valoare şi “preţiozitatea”. Şi sunt halucinant de scumpe. MONEY.ro a realizat un top al celor mai scumpe jucării din lume, pentru colecţionari, dar şi pentru “civili”.
L’Oiseleur (îmblanzitorul de păsări) e cea mai scumpă păpuşă din lume, valorând 6.25 milioane de dolari. Păpuşa are flaut, sabie, şi o pereche de păsări. Îmblânzitorul de păsări cântă Marşul Regilor, nu funcţionează pe electricitate, ci printr-un mecanism cu arc şi cilindru cu stifturi si lamelele vibrante, similar cutiilor muzicale. Cilindrul cu stifturi se roteşte prin intermediul unui mecanism cu arc şi pune în vibratie lamelele metalice care reproduc sonor melodia înregistrată. Bijuteria a fost creată în mai bine de 15.000 de ore de artizani elveţieni, şi e compusă din 2.340 de părţi.
Păpuşa de 1 milion de dolari
Cele cinci păpuşi Eloise, ale brandului Madame Alexander au fost rezultatul sinergiei mai multor designeri din industria luxului. Printre ei, amintim: Oscar de la Renta, care a creat blănurile cu care au fost îmbrăcate jucăriile, Christian Dior, care le-a creat hainele, diamante de 9 karate, de la Harry Winston, şi accesorii încrustate cu cristale Swarovsky. Păpuşile au fost licitate în scopuri caritabile, şi adjudecate pentru 5 milioane de dolari.
Preţiosul urs de pluş
O companie germană a creat o serie limitată de 125 de urşi de pluş pentru a sărbători tot atâţia ani de la lansarea de piaţă a acestor jucării. Cea mai scumpă jucărie din cele 125 a fost adjudecată pentru 193.000 de dolari. Are ochi din safire şi diamante, şi gura din aur solid.