MENIU

Tony, de la CFR Cluj, curtat de Sporting Braga

Tony, de la CFR Cluj, este tentat să se întoarcă în Portugalia

Fundaşul dreapta de la CFR Cluj, Tony da Silva, este curtat de Sporting Braga, potrivit presei lusitane. Pus pe lista de transferuri de ardeleni, Tony, unul dintre cei mai constanţi jucători ai clujenilor, nu ar spune nu întoarcerii în Portugalia.

Deşi spune că nu ştie nimic despre o ofertă concretă de la Braga, Tony a declarat că nu ar refuza varianta întoarcerii în ţara de unde a ajuns la Cluj. \"Tot ce ştiu este că au sosit la Cluj oferte din Franţa şi Portugalia, dar nu ştiu despre ce cluburi e vorba. După ce scrie presa, Sporting Braga ar fi o alternativă, dar cu mine nu a vorbit nimeni. Ar fi o ofertă greu de refuzat, ţinând cont de renumele clubului şi de faptul că este lider în campionat\", a spus Tony, pentru Radio Renascenca.

Fundaşul franco-portughez susţine că după ce a câştigat tot ce se putea în România, ar fi tentat să accepte o nouă provocare. \"Sunt de trei ani în fotbalul românesc şi am câştigat tot ce se putea. Am avut şi o participare onorabilă în Liga Campionilor, iar anul acesta am jucat în Liga Europa. Mă simt foarte bine la Cluj şi sunt unul dintre cei mai iubiţi jucători, dar mi-ar plăcea să-mi încerc norocul şi în altă parte. Revenirea în Portugalia ar fi un obiectiv\", a subliniat Tony.

Mai multe articole despre:
CFR Cluj transfer Tony oferta Sporting Braga