MENIU

Toader (PD-L) afirmă că PSD ar fi putut aduce în discuţie Comisia Udrea şi în şedinţa coaliţiei

Foto: antidotul.ro

Liderul grupului deputaţilor PD-L, Mircea Toader, a declarat vineri că PSD avea şi o altă cale de a prezenta lucrurile cu privire la Comisia de anchetă a ministrului Turismului, Elena Udrea, adăugând că nu este în regulă dacă acest tip de Comisii au un "substrat politic".

În acest context, el a făcut referire la şedinţele coaliţiei PD-L - PSD, ca fiind un instrument util de comunicare între cele două partide.

De asemenea, referitor la posibilitatea ca PD-L să contraatace prin înfiinţarea unei Comisii de anchetă pentru un ministru PSD, Toader a spus că nu e cazul, dar afirmă că lucrările din cadrul Comisiei de anchetă pe irigaţii "duc spre PSD".

"E o comisie igonorată de toată lumea, dar apar sume mari de bani aruncate şi neacoperite", a mai spus Toader.

Totodată, Toader a afirmat că înfiinţarea de Comisii de anchetă ar putea distrage parlamentarii de la activitatea legislativă şi acuză PSD că încearcă să atragă "atenţia electoratului asupra miniştrilor PDL". El a adăugat că o astfel de Comisie este "binevenită", dacă într-adevăr legea a fost încălcată.

"Totuşi, devenim ridicoli dacă analizăm fiecare buget în parte. Nu e bine", a afirmat Toader, întrebat în legătură cu afirmaţia deputatului UDMR, Kelemen Hunor conform căruia are loc un "război al comisiilor de anchetă" între PSD şi PD-L.

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a replicat că organizaţia pe care o conduce a decis să susţină înfiinţarea Comisiei de anchetă Udrea, motiv pentru care deja s-au strâns semnăturile deputaţilor social-democraţi din Capitală.