Titus Corlăţean: E un succes al României, îi urez succes lui Cioloş!
Preşedintele Comisiei de politică Externă din Senatul României susţine că România ar trebui să ştie să exploateze cât mai puternic această nominalizare.
\"E un succes al României şi nu pot decît să-i doresc succes noului comisar european pe agricultură, chiar dacă e un succes mai puţin aşteptat. Este un succes de pe urma căruia fermierii români ar trebui să poată beneficia de pe urma acestei poziţii, una cu un buget extrem de important A fost şi o conjunctură favorabilă”, a declarat pentru REALITATEA.NET, Corlăţean.
Fostul ministru al Agriculturii, Dacian Cioloş, a fost nominalizat oficial vineri de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, pentru scaunul de comisar european pentru Agricultură.