Titi Aur a testat noul Mitsubishi EVO X al Poliţiei Române
Marţi a avut loc pe Autostrada Soarelui o demonstraţie de viteză din partea poliţiştilor. Ei au testat marţi un bolid care atinge 270 de km/h şi este înzestrat cu sisteme de comunicaţie performante şi cu un radar de ultima generaţie. Cel care ''a inaugurat'' maşina a fost chiar Titi Aur.
Poliţia Română a primit încă o maşină cadou şi anume un Mitsubishi Lancer EVO X de 295 CP care poate prinde o viteză de 270 de km/h. Bolidul a fost oferit pentru a susţine campania împotriva celor care depăşesc viteza legală pe cele mai circulate şosele ale ţării. Maşina a fost primită împreună cu echipamentele din dotare precum sirene, radar şi alte echipamente elctronice.
La sfârşitul lui aprilie Poliţia a mai primit un Seat Leon de 240 CP pentru monitorizarea traficului pe Autostrada Soarelui. Poliţia Rutieră din Constanţa are şi ea în dotare un Seat Exeo.