Tinerii sunt categoria cea mai grav afectată de gripa porcină, în Statele Unite
Tinerii sub 25 de ani sunt categoria cea mai grav afectată de gripa porcină în ultimele săptămâni, în Statele Unite, arată statisticile parţiale privind internările şi decesele, publicate marţi de autorităţile federale.
39% au fost persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani şi numai 7% persoane peste 65 de ani, a adăugat ea, subliniind că aceste statistici "incomplete (...) permit ilustrarea caracteristicilor" acestei pandemii, care par opuse celor ale gripei sezoniere.
În ceea ce priveşte mortalitatea, din totalul de 292 de decese provocate de gripă porcină, în 28 de state, în perioada 1 septembrie - 10 octombrie, 23,6% s-au produs în rândul persoanelor sub 25 de ani, 65% în grupa de vârstă 25-64 de ani şi 11,6% în rândul celor peste 65 de ani. Majoritatea tinerilor care au murit din cauza gripei porcine sufereau şi de boli cronice, precum astm şi insuficienţă cardiacă.
În comparaţie, gripa sezonieră provoacă 90% din decese în rândul celor cu vârste de peste 65 de ani.
Schuchat a anunţat marţi şi 43 de decese în rândul copiilor provovate în perioada 1 septembrie - 10 octombrie în Statele Unite, adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani fiind cei mai grav afectaţi (circa 50% din decese).
Mai multe articole despre:
tineri
Statele Unite
mortalitate
statistici
categorie
grav
gripă porcină
afectată