Tinere arestate la Chişinău, puse să facă flotări şi genuflexiuni dezbrăcate, în faţa poliţiştilor
Cel puţin şapte fete reţinute de poliţia moldoveană în noaptea de 7 spre 8 aprilie au fost supuse unui tratament degradant în incinta comisariatului general de poliţie (CGP) , susţine avocata lor, Lilia Prodan, citată de ediţia online a Jurnalului de Chişinău.
"Le-au ţinut în pielea goală mai bine de o oră, timp în care le-au pus să facă flotări, aşezări, să ţină mâinile după cap. Poliţiştii le-au înjurat de mama focului, folosind la adresa lor cele mai înjositoare cuvinte", afirmă avocata lor.
Ea susţine că şase dintre fete nici nu au fost la protestele din 6-7 aprilie. Tinerele veniseră la Chişinău de la Cahul împreună cu alte persoane pentru a participa la proteste, dar pentru că microbuzul a ajuns târziu în capitală, au decis să se întorcă fără a mai merge în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Microbuzul în care se aflau a fost oprit de poliţişti şi redirecţionat spre CGP. Acolo, toţi cei 30 de pasageri au fost coborâţi şi arestaţi.
"Pe băieţi, poliţiştii i-au bătut. Împotriva fetelor, însă, s-a găsit un tratament special", spune Lilia Prodan, precizând, totuşi, că una dintre reţinute care a încercat să se împotrivească a fost lovită de oamenii legii. "Clientele mele mi-au povestit că tânăra avea piciorul frânt şi multiple vânătăi şi zgârieturi pe corp. Probabil că a fost târâtă pe jos", a explicat avocata. Tot ea susţine că după o zi şi jumătate de detenţie în CGP, fetele, împreună cu alte persoane reţinute în acea seară, au fost transportate la comisariatul de poliţie din Drochia.
"Înainte de a urca în camionul Departamentului Instituţiei Penitenciare, tinerii au fost hrăniţi pentru prima dată de când se aflau în arest. Li s-a dat câte o bucată de pâine şi un ou. Produsele, însă, probabil erau alterate pentru că tot drumul până la Drochia fetele şi băieţii au vomitat. Erau atât de murdari, încât cei de la Drochia nici nu au vrut iniţial să îi primească", susţine jurista, subliniind că la Drochia cei arestaţi au avut parte de un tratament mult mai uman. Toţi cei aduşi au fost spălaţi, schimbaţi şi hrăniţi.
La cinci zile de la reţinere, multe dintre fetele arestate au fost eliberate. Ina, fata bătută de poliţişti, a fost însă ţinută în arest preventiv zece zile. Din informaţiile pe care le deţine Lilia Prodan, tânăra nu a fost examinată de medic, poliţiştii consolând-o cu cuvintele "O să-ţi treacă". După ce au fost puse în libertate, tinerele au încercat să-şi facă expertiza medico-legală. Medicii legişti din Cahul refuză însă să le examineze, mai scrie Jurnal de Chişinău.