Tim Leiweke, preşedintele lui LA Galaxy: "AC Milan să nu râdă de noi!"
Preşedintele grupării LA Galaxy, Tim Leiweke, ţine la preţul lui David Beckham. Acesta a declarat că AC Milan a încercat să râdă de ei, făcând o ofertă ridicolă pentru Beckham, potrivit The Sun.
"Acum două săptămâni, AC Milan a făcut o ofertă ridicolă pentru Beckham, doar 2,1 milioane de lire, la care am răspuns "Nu" în câteva secunde. Cu această sumă LA Galaxy nu acoperă nici daunele care rezultă din nevânzarea tricourilor cu el. De atunci nu mai avem nicio veste, nu au existat întâlniri private pentru discuţii!", a declarat Leiweke.
Mijlocaşul în vârstă de 33 de ani şi-a exprimat în repetate rânduri dorninţa de a evolua şi în sezonul viitor la formaţia milaneză, pentru a păstra în continuare şanse să fie convocat în naţionala Angliei.
David Beckham trebuie să se întoarcă la LA Galaxy la 8 martie, atunci când expiră împrumutul său la echipa rossoneră.