MENIU

The Times a realizat ghidul celor mai interesante bloguri în limba engleză

Foto: sxc.hu

Cotidianul britanic The Times a realizat un ghid al celor mai interesante 100 de bloguri din lume scrise în limba engleză, incluzând pagini web pe domenii precum politică internă, evenimente internaţionale, literatură, stil şi "gânditori originali".

Majoritatea blogurilor selectate sunt din Marea Britanie şi SUA.

La capitolul Evenimente internaţionale, printre cele 12 bloguri selectate se află paginile de blog ale ambasadei britanice la Harare (capitala statului Zimbabwe), catalogat drept unicat în istoria diplomaţiei britanice. Iar asta deoarece personalul ambasadei postează necenzurat opinii şi reflecţii personale, descriind, de pildă, "pericolele" de a utiliza toaletele publice din Zimbabwe în timpul unei vizite în această ţară.

În aceeaşi categorie este inclus şi blogul de tip "tabloid" care a reuşit să transmită, înaintea oricărei publicaţii, povestea decesului celebrului actor Heath Ledger. Potrivit celor de la The Times, "nicio celebritate nu se poate ascunde de acest blog".

În privinţa blogurilor literare, printre cele mai interesante exemple este cel care a avut iniţiativa de a publica toate însemnările cotidiene ale scriitorului George Orwell din jurnalul său personal, începând cu 1938 şi până în 1942. Un alt blog care a atras atenţia jurnaliştilor britanici este cel dedicat design-ului coperţilor de cărţi. Pe respectivul blog sunt prezentate numeroase exemple de volume al căror design le-a făcut celebre sau care, din contră, au "dăunat" conţinutului.

Categoria Stil include printre blogurile selectate şi unul aparţinând unui admirator al ciclismului urban, atent observator al trendurilor din domeniu la Copenhaga şi Londra, dar şi în alte capitale ale Europei. Postările sale includ, firesc, unele dintre cele mai excentrice ţinute pe bicicletă.

Categoria denumită, ironic, Cult, include bloguri care nu fac decât să povestească viaţa autorilor şi, prin urmare, sunt mai degrabă plictisitoare pentru vizitatori. Despre un astfel de blog britanic, cei de la The Times spun că este capabil "să determine pierderea dorinţei de a trăi pe parcursul lecturii".

Potrivit The Times, numărul blogurilor din întreaga lume a ajuns la 200 de milioane. Dintre acestea, 73 de milioane sunt din China.
Mai multe articole despre:
blog The Times web