The Money Channel, primul premiu A.P.T.R.
Emisiunea “Unde Investim în 2009? Cum economisim în 2009?”, realizată de The Money Channel, a primit recunoaşterea profesioniştilor în televiziune, odată cu Premiul pentru emisiune economică, decernatluni seară în cadrul galei APTR.
Dezbaterile “Unde investim în 2009? Cum economisim în 2009” au reunit, la sfârşitul anului trecut, analişti şi experţi, investitori, antreprenori, care, alături de realizatorii The Money Channel, au încercat să definească cele mai importante direcţii economice pentru anul 2009.
Seria de emisiuni premiată la A.P.T.R. s-a încheiat cu Gala Unde INVESTIM în 2009? Cum economisim în 2009? în cadrul căreia telespectatorii au avut ocazia să descopere “cele mai interesante comentarii şi opinii ale celor mai importanţi antreprenori şi conducători de companie, cu privire la oportunităţile şi presiunile anului 2009.