MENIU

The Amsterdams vor cânta în deschiderea concertului Myriad Creatures - VIDEO

Foto: REALITATEA.NET

Concertele live din seria Front continuă vineri, 13 noiembrie, la The Ark cu Myriad Creatures. În deschidere va concerta formaţia bucureşteană The Amsterdams.

Evenimentul va începe vineri seară, la ora 22, iar de warm-up & afterparty se vor ocupa Onna Noko & Otoko Noko, alături de Color Nurse (Visuals). Biletele costă 15 RON în presale, în reţeaua bilet.ro, şi 25 RON în seara evenimentului, la intrarea în club.

Myriad Creatures s-au format la Berlin în 2007, când cei patru membri ai trupei au decis să părăsească Londra natală în favoarea scenei underground germane, unde stilul lor indie-rock exploziv a cucerit imediat publicul tânăr. Datorită reputaţiei dobândite la Berlin, trupa a fost gazda petrecerilor din seria Last One Ever, la care au participat nume cunoscute ale scenei alternative, ca The Kooks, Mystery Jets, The Maccabees şi Peaches.

În 2008, Myriad Creatures lansează primul single, The Hero, la casa de discuri Jackalope, devin imaginea campaniei Levis Unbuttoned şi unul din headlinerii festivalului Popkomm. Întâlnirea cu producătorul Gordon Raphael (The Strokes, Regina Spektor, Skin) duce la înregistrarea mult-anticipatului album de debut al trupei, în studioul unui vechi post de radio din Germania de Est.

Lansat în iulie 2009, albumul The Right Way To Do Wrong a intrat pe locul 10 în iTunes Alternative Chart. Videoclipul viitorului extras pe single, Ships in the Night este în prezent în rotaţie la MTV Germany.

The Amsterdams s-au format la începutul lui 2005 şi sunt primul proiect muzical indie românesc. Piesele lor Taking Care of Anna, Suffering & Surfing, Fireworks, Chased by the Housewives au ajuns on air la mai multe posturi de radio cu playlist muzical alternativ din România, Marea Britanie şi Suedia. În prezent, The Amsterdams pregătesc un material nou de studio şi un videoclip pentru piesa Apple – piesă extrasă de pe albumul Adolessons.

Mai multe articole despre:
Berlin Bucureşti concert trupa The Amsterdams The Ark