MENIU

Tentativa de atentat de la bordul unui avion american a declanşat o vastă anchetă internaţională

Tentativa de atentat de la bordul unui avion american a declanşat o vastă anchetă internaţională

Tentativa de atentat a unui tânăr nigerian la bordul unui avion american pe ruta Amsterdam-Detroit a declanşat o vastă anchetă internaţională şi a determinat principalele aeroporturi din lume să-şi sporească securitatea, relatează AFP. Pasagerii care pleacă din Europa spre SUA sunt supuşi percheziţiilor corporale şi unor controale suplimentare la bagajele de mână.

Autorul faptelor este, potrivit mai multor surse de presă, nigerianul Abdul Faruk Abdulmutallab sau Umar Faruk Abdulmutallab, în vârstă de 23 de ani. Autorităţile americane nu au făcut declaraţii oficiale de la arestarea tânărului, în ziua de Crăciun.

University College din Londra (UCL) a confirmat faptul că un student purtând cel de-al doilea nume a făcut studii de inginerie mecanică în această instituţie între 2005 şi 2008. Poliţia britanică a percheziţionat sâmbătă, între altele, un imobil unde ar fi locuit nigerianul, situat într-un cartier şic din capitală. La rândul lor, autorităţile nigeriene au anunţat că au deschis o anchetă \"pentru a verifica identitatea suspectului şi motivaţiile lui\" şi au promis cooperare deplină.

Poliţia olandeză a anunţat că suspectul şi-a început călătoria la Lagos având o viză americană validă, eliberată la 16 iunie 2008 pentru a participa la un seminar religios şi a cărei valabilitate expira în iunie 2010.

Potrivit unor site-uri de ştiri nigeriene, tânărul ar fi fiul unui bancher pensionat recent, fostul director de la United Bank of Africa (UBA) şi de la First Bank of Nigeria, Umaru Mutallab.

Pasagerii zborului 253 au relatat că suspectul a încercat să detoneze explozibilul sub formă de praf pe care şi-l lipise pe picior amestecându-l cu un compus chimic lichid pe care îl avea într-o seringă. Încercarea de a aprinde explozibilul a provocat un început de incendiu în avion în timp ce acesta era în fază de coborâre pentru a ateriza la Detroit. Suspectul terorist a fost imediat imobilizat de cel puţin un pasager şi ar fi suferit arsuri grave la picior. El a fost arestat vineri la prânz în momentul în care Airbus-ul 330 al companiei Northwest Airlines, filială a grupului Delta, a aterizat cu bine cu cei 278 de pasageri şi 11 membri ai echipajului care se aflau la bord. De atunci suspectul este interogat de FBI, autoritatea căreia i s-a încredinţat ancheta.

Potrivit unor surse citate de presă, bărbatul figura pe o listă cu persoane care ar fi fost de supravegheat, dar nu a fost considerat totuşi deosebit de activ pentru a i se interzice îmbarcarea la bordul cursei pentru Statele Unite.

Abdulmutallab ar fi spus FBI-ului că are legături cu al-Qaida, însă potrivit multor surse, poliţia federală amerciană dă prioritate ipotezei că a acţionat singur. Suspectul ar mai fi declarat că şi-a procurat explozibilul din Yemen şi tot aici ar fi primit ordine când să-l folosească.  Unii experţi şi-au pus problema că Abdulmutallab ar fi putut folosi un tip nou de explozibil, dificil de depistat.

Un congresmen american, Pete Hoekstra, membru al comisiei pentru informaţii a Camerei Reprezentanţilor, a declarat că este posibil ca suspectul să fi fost în contact cu imamul american Anwar al-Aulaqi, care locuieşte în Yemen şi al cărui nume a fost menţionat şi în atacul din 5 noiembrie asupra bazei militare de la Fort Hood, din Texas, soldat cu 13 morţi şi 42 de răniţi. Potrivit unor informaţii de presă neconfirmate de Casa Albă, acest cleric extremist ar figura printre cei 34 de presupuşi membri al-Qaida ucişi joi într-un raid al armatei yemenite.

Tentativa de atentat a antrenat imediat o sporire a măsurilor de securitate pe aeroporturi, în special pe cele europene, pasagerii care pleacă spre SUA fiind supuşi percheziţiilor corporale şi unor controale suplimentare la bagajele de mână.

Mai multe articole despre:
Nigeria SUA atentat avion Detroit