Tensiuni între PSD-PD-L şi PNL pe marginea dezbaterilor de joi din Parlament. VEZI VIDEO
Parlamentarii au dezbătut şi joi bugetul pe 2009 în plenul reunit al celor două Camere. Asta după ce în şedinţa de miercuri au stat mai bine de 15 ore în şedinţă, până după miezul nopţii şi n-au reuşit să voteze decât jumătate din bugetele ministerelor şi instituţiilor statului, pentru că s-au bătut în ironii şi glume politice.
Dezbaterile interminabile de joi i-au făcut la un moment dat pe unii parlamentari
să nu se mai concentreze asupra bugetului şi să filozofeze în schimb.
"Oamenii pierd o oră din viaţă ca să ajungă la
servici şi nimeni nu iţi poate da înapoi timpul care trece", a spus deputatul Mircea Cornel.
Şi Anghel Stanciu, un alt parlamentar, s-a orientat spre filozofie.
"Am dat întâmplător peste urmatoarea cugetare. Nu îndraznesc să vă spun cum să cugetaţi. E la articolul 90, de la alineatul prostie, unde spune că ar fi o mare reformă în politică daă înţelepciunea ar putea fi făcută să se răspândească la fel de uşor ca prostia, şi asta a spus-o Ciurcil", a spus Stanciu.
Liberalii sunt nemulţumiţi în continuare de faptul că amendamentele lor sunt respinse.
"Nici un amendament nu a fost validat de către plen, nici măcar nu
au fost ascultate să se vadă ce conţin aceste amendamente, s-a încercat
doar blocarea lor", a afirmat Horea Uioreanu, deputat PNL.
Social democraţii au însă o altă explicaţie.
Florin Iordache, deputat PSD, a afirmat că liberalii încearcă blocarea intenţionată a bugetului
"Opoziţia vine cu argumente puerile, le-au depus pentru a mânca timp din dezbateri şi blocarea bugetului", a afirmat Iordache.
Miercuri, şedinţa din Parlament a fost un adevărat război al nervilor. PNL nu a renunţat să-şi susţină amendamentele, însă nici parlamentarii Puterii nu au vrut să cedeze si să voteze vreunul. Aşa că şedinţa a durat mai bine de 15 ore şi s-a încheiat la 1 noaptea.
Citeşte aici detalii despre şedinţa de miercuri din Parlament