Tenis - Victor Hănescu a urcat două poziţii în clasamentul ATP, până pe locul 31
Jucătorul român Victor Hănescu a avansat două locuri în clasamentul ATP, până pe 31, după ce a jucat finala turneului de la Stuttgart. În primele zece locuri ale ierarhiei nu a avut loc nicio schimbare, elveţianul Roger Federer fiind lider în continuare în ierarhia mondială.
Celălalt român din top 100, Victor Crivoi a avansat şase locuri, până pe 79. Cea mai spectaculoasă urcare din top 50 este cea a argentinianului Juan Monaco, de 13 locuri, până pe 48, în timp ce francezul Jeremy Chardy, cel care l-a învins pe Victor Hănescu în finala de la Mercedes Cup, a reuşit un salt de 11 locuri, până pe 32.
La dublu, singurul român din top 100 este Horia Tecău, el reuşind un salt de 18 locuri, până pe 47.
În această săptămână are loc turneul de la Indianapolis, dotat cu premii în valoare totală de 600.000 de dolari, care îl are ca principal favorit pe rusul Dimitry Tursunov.
Un alt turneu este cel de la Hamburg, dotat cu premii în valoare de 1.115.000 de euro. Pe tabloul principal de simplu sunt prezenţi Victor Hănescu, cotat cu şansa a 11-a la câştigarea turneului, şi Victor Crivoi, venit din calificări.
În Top Ten nu s-a produs nicio modificare, astfel că ordinea este următoarea:
1. Roger Federer (Elveţia) 11.220 puncte
2. Rafael Nadal (Spania) 10.735
3. Andy Murray (Marea Britanie) 9.700
4. Novak Djokovic (Serbia) 8.150
5. Andy Roddick (SUA) 5.440
6. Juan Martin Del Potro (Argentina) 5.005
7. Gilles Simon (Franţa) 3.750
8. Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) 3.600
9. Fernando Verdasco (Spania) 3.270
10. Fernando Gonzalez (Chile) 3.185.