Tenis - Sorana Cârstea şi Victor Hănescu sunt capi de serie la US Open
Românca Sorana Cârstea este favorită 24, în timp ce Victor Hănescu este cap de serie numărul 28 la ultimul turneu de Mare Şlem al anului, US Open, informează site-ul oficial al competiţiei.
În calificările turneului american se mai află o singură româncă, Irina Begu.
Principala favorită la câştigarea turneului este rusoaica Dinara Safina, în timp ce surorile Williams, Serena şi Venus, sunt cotate cu şansa a doua, respectiv a treia.
La masculin, cap de serie numărul 1 este eleveţianul Roger Federer, urmat în acest top de britanicul Andy Murray şi de ibericul Rafael Nadal.
În 2008, competiţia americană a fost câştigată de Roger Federer şi de Serena Williams.