Tenis - Sorana Cârstea, în turul III la US Open
Sorana Cârstea s-a calificat joi în turul III la US Open, după ce a trecut de tenismena canadiană Stephanie Dubois.
Sorana, cap de serie numărul 24 la ultimul turneu de Mare Şlem al anului, a învins-o pe Dubois în trei seturi, scor 6-4, 5-7, 6-4, iar în turul 3 o va întâlni pe învingătoarea dintre daneza Caroline Wozniacki, cap de serie numărul 9, şi croata Petra Martic.
Este cea mai bună performanţă de până acum a Soranei la US Open, unde se află a doua participare. În 2008, Sorana s-a oprit în turul II.
Pentru accederea în această fază a competiţiei, românca şi-a asigurat un cec în valoare de 48.000 de dolari.
Ceilalţi 7 reprezentanţi ai României pe tablourile principale ale US Open la simplu, Andrei Pavel, Victor Hănescu şi Victor Crivoi la masculin şi Monica Niculescu, Raluca Olaru, Alexandra Dulgheru şi Edina Gallovits la feminin, au părăsit competiţia după ce au pierdut în primul tur.