MENIU

Tenis - Sorana Cârstea a urcat pe 27 în ierarhia mondială, cea mai bună clasare din carieră

Foto: www.sonyericssonwtatour.com

Jucătoarea de tenis Sorana Cârstea a urcat pe locul 27 în clasamentul WTA, în urma performanţei de la Roland Garros, unde a ajuns până în sferturile de finală. Pentru sportiva în vârstă de 19 ani, aceasta este cea mai bună clasare din carieră.

Cârstea a înregistrat un salt de 14 locuri în ierarhia mondială, după ce a acumulat 1.796 de puncte, în urma evoluţiei remarcabile de la Roland Garros. Până acum, cea mai bună clasare a sa a fost locul 36, în 2008.

Sorana Cârstea a participat la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, şi a înregistrat cea mai bună performanţă a sa la o astfel de competiţie, ajungând până în sferturile de finală, unde a fost eliminată de australianca Samantha Stosur. Pentru performanţa sa, Sorana Cârstea a încasat un cec în valoare de 132.500 de euro.

O altă româncă din clasamentul WTA, Monica Niculescu, a coborât 5 locuri, până pe 63-a, cu 980 de puncte. Alexandra Dulgheru, se află pe locul 86, cu 771 de puncte, după o coborâre de 3 locuri.

Între primele 100 de jucătoare ale lumii se mai află şi Edina Gallovits, care ocupă locul 89, cu 742 de puncte, dar şi Raluca Ioana Olaru, aflată pe poziţia a 91-a, cu 729 de puncte.

Primele 10 poziţii în clasamentul WTA sunt ocupate de următoarele sportive:

1. Dinara Safina (Rusia)    9801 puncte
2. Serena Williams (SUA) 8158
3. Venus Williams (SUA)  7217
4. Elena Dementieva (Rusia) 6591
5. Svetlana Kuzneţova (Rusia) 6191
6. Jelena Jankovic (Serbia)  6100
7. Vera Zvonareva (Rusia) 5360
8. Victoria Azarenka (Belarus) 4746
9. Caroline Wozniacki (Danemarca) 4350
10. Nadia Petrova (Rusia)  3760