MENIU

Tenis - Rafael Nadal a fost eliminat de croatul Marin Cilic în semifinale la Beijing

Foto: davidicke.com

Tenismenul iberic Rafael Nadal a fost învins, astăzi, de croatul Marin Cilic, scor 6-1, 6-3, într-un meci din semifinalele turneului de la Beijing, dotat cu premii în valoare de 2.100.500 de dolari.

În cealaltă semifinală s-au întâlnit Novak Djokovic şi Robin Soderling, sârbul fiind cel care s-a impus cu scorul de 6-3, 6-3.

Marin Cilic, numărul 15 mondial, a ajuns pe tabloul principal al turneului de la Beijing graţie unui wild-card.

Croatul şi Novak Djokovic s-au întâlnit în trei meciuri până acum, în toate trei impunându-se sârbul.

În finala celuilalt turneu al săptămânii, de la Tokyo, se vor întâlni fracezul Jo-Wilfried Tsonga şi rusul Mihail Iujnâi.