Tenis: Marius Copil şi Nicolas Almagro au fost eliminaţi în turul 2 la BCR Open România
Tenismenul român Marius Copil a fost eliminat miercuri în turul 2 la BCR Open de spaniolul Ruben Ramirez Hidalgo, care s-a impus cu 6-3, 6-7 (3), 6-4 şi l-a scos astfel pe ultimul reprezentant al României din competiţie. Al doilea favorit al turneului, Nicolas Almagro, a fost şi el eliminat în turul doi.
Copil, care a fost beneficiar al unui wild-card la această ediţie, a pierdut primul set cu 3-6, însă a revenit în actul secund, când a reuşit să egaleze şi apoi să se impună în tie-break. În setul 3, cei doi au mers cap la cap până la 4-4, moment în care spaniolul a reuşit să facă tie-break-ul, în ciuda faptului că a acuzat o accidentare şi a chemat fizioterapeutul.
În ultimul game, Copil a salvat nu mai puţin de 6 mingi de meci, însă în cele din urmă spaniolul s-a impus, în ciuda accidentării care l-a chinuit pe finalul meciului.
Hidalgo are 31 de ani şi ocupă locul 99 ATP şi va juca în sferurile de finală cu învingătorul din meciul Alberto Martin-Santiago Ventura.
România a fost reprezentată la această ediţie de 5 tenismeni în proba de simplu: Victor Hănescu, Victor Crivoi, Andrei Pavel, Marius Copil şi Petru-Alexandru Luncanu.
Spaniolul Nicolas Almagro, al doilea favorit al turneului BCR Open România, a părăsit miercuri competiţia, după ce a fost învins în turul 2 de italianul Fabio Fognini cu scorul de 6-4, 7-6 (3).
Fabio Fognini va juca în sferturile de finală cu spaniolul Albert Montanes, cap de serie numărul 5, care a trecut în optimi de compatriotul său Marcel Granollers, scor 6-1, 6-3.