MENIU

Tenis de masă - Naţionala feminină a fost învinsă de Belarus şi va juca pentru locurile 7-8

Foto: www.ittf.com

Naţionala feminină de tenis de masă a României a fost învinsă, marţi, de Belarus, cu scorul de 3-1, în turneul pentru locurile 5-8 şi va întâlni Franţa, în confruntarea pentru poziţiile 7-8 la Campionatul European de la Stuttgart, informează site-ul oficial al competiţiei.

Singurul punct al României a fost realizat de Elizabeta Samara, care a învins-o cu scorul de 3-0 (11-7, 11-5, 11-9) pe Veronika Pavlovici, în primul meci.

În celelalte întâlniri, Daniela Dodean a fost învinsă cu 3-2 de Victoria Pavlovici, Andreea Dospina a pierdut cu 0-3 în faţa Alenei Dubkova, iar Samara a cedat în faţa Victoriei Pavlovici, scor 1-3.

România va juca meciul cu Franţa miercuri, de la ora 13:00.

Naţionala feminină de tenis de masă a României a ratat, marţi, calificarea în semifinalele Campionatului European de la Stuttgart, după ce a fost învinsă în sferturi de Cehia, scor 3-0.
Mai multe articole despre:
Tenis de masă CE Naţionala feminină