Tenis: Andre Agassi recunoaşte în autobigrafia sa că s-a dopat în anul 1997
Fostul lider mondial al ATP, americanul Andre Agassi, a recunoscut în autobiografia sa, care va fi publicată la 9 noiembrie, că s-a dopat cu metamfetamină în 1997, conform cotidianului The Times.
"Slim (n.r. asistentul său) m-a întrebat dacă vreau să îmi recapăt starea de spirit de dinainte şi imediat a pus pe masă o pulbere albă şi a tras pe nas, apoi am făcut şi eu acelaşi lucru. A urmat un moment de tristeţe imensă, de vinovăţie, după care a început euforia. Nu mă simţisem niciodată atât de viu, de plin de speranţă", a declarat Agassi.
Tenismenul povesteşte cum ulterior a realizat gravitatea celor întâmplate: "Am mers acasă plângând şi am curăţat tot. Am şters praful, am făcut curat în baie şi chiar am făcut paturile. Numele meu, cariera mea, totul era în joc. Tot ce muncisem eu putea să dispară. Câteva zile mai târziu m-am aşezat pe un scaun şi am scris o scrisoare către ATP, plină de minciuni amestecate cu jumătăţi de adevăr". Agassi explică şi cum a reuşit să scape exact de suspendare: "Slim, pe care deja îl concediasem, era un recunoscut consumator de droguri, care amesteca substanţa cu sucurile. Atunci a venit minciuna principală, am scris că din greşeală am băut răcoritoarea lui Slim. Am semnat scrisoarea, mă simţeam ruşinat, desigur, şi mi-am promis că minciuna aceea era punctul final pentru tot ceea ce făcusem".
După ce a trimis această scrisoare, ATP a retras proba pozitivă şi nu a permis ca testul să fie făcut public, chiar dacă în lumea tenisului exista deja zvonul că Agassi fusese depistat pozitiv.
Andre Agassi a cucerit medalia de aur în 1996 la JO de la Atlanta, dar în 1997 nu a câştigat niciun turneu important. Următorul său titlu de Mare şlem a venit abia în 1999, la Roland Garros, care a fost practic resuscitarea carierei sale, având în vedere că în acelaşi an cucerea şi US Open.
Autobiografia lui Andre Agassi va fi făcută publică la 9 noiembrie sub titlul "Open: O autobiografie". Americanul a câştigat peste 30 de milioane de dolari în cariera de tenismen şi are trecute în palmare 8 titluri de Mare şlem. Agassi este căsătorit cu fosta tenismenă Steffi Graf şi au împreună doi copii.