MENIU

Ten frumos și sănătos cu un ingredient banal din bucătărie. 4 rețete pe care le poți încerca și tu acasă

Ten frumos și sănătos cu un ingredient banal din bucătărie. 4 rețete pe care le poți încerca și tu acasă/ unsplash.com

Piure, copți sau rumeniți la tigaie cartofii sunt un aliment reconfortant greu de refuzat în orice sezon. Conțin o combinație utilă de magneziu, vitaminele din complexul B, potasiu, vitamina C și fosfor și se integrează în cadrul unui meniu echilibrat, care fortifică organismul din interior. Știai, însă, că poți face măști cu cartofi pentru a vindeca pielea și a-i da un aspect strălucitor, fără riduri sau imperfecțiuni?

Când te gândești la cartofi, îți vin în minte numai mesele cu piure cremos sau cartofii prăjiți crocanți? Ei bine, cartofii pot vindeca pielea dacă sunt folosiți sub formă de mască. Variantele prezentate mai jos te vor ajuta să rezolvi problemele pielii pe care încerci să le acoperi cu machiaj și să te simți mulțumită de fiecare dată când te uiți în oglindă.

Vei obține următoarele beneficii dacă aplici măști cu cartofi pentru îngrijirea pielii:

- eliminarea petelor pigmentare, a semnelor și a urmelor lăsate de acnee;
- reducerea inflamațiilor cauzate de ulcerații, vânătăi sau iritații;
- combaterea pungilor de sub ochi;
- încetinirea procesului de îmbătrânire a tenului;
- protejarea pielii împotriva poluării și a razelor ultraviolete.
 
Este foarte simplu să incluzi cartofii în rutina ta zilnică de îngrijire pentru că nu sunt greu de găsit și nici nu au un preț foarte ridicat.

 Iată ce variante de măști cu cartofi trebuie să testezi cât mai curând:

1. Mască pentru albirea pielii

Ingrediente:
- 3 linguri de suc de cartofi;
- 2 linguri de miere.
Amestecă sucul de cartofi cu mierea, apoi aplică pe toată fața și pe gât. Lasă să acționeze 10-15 minute, iar la final clătește-te cu apă călduță. Aplică amestecul zilnic pentru rezultate optime.
 
Cum să faci sucul de cartofi: îi dai pe răzătoarea mică, într-o farfurie adâncă (ca să nu pierzi deloc din suc), apoi storci într-un tifon sau chiar în strecurătoarea de ceai, presând cu mâna sau cu o lingură peste ei. 
 
De ce funcționează această mască?
Mierea hidratează pielea și o menține suplă și catifelată, iar sucul de cartofi are o aciditate crescută și deschide pielea la culoare. 

 2. Mască pentru refacerea strălucirii naturale a tenului

Ingrediente:
- 2 lingurițe de suc de cartofi;
- 2 lingurițe de suc de lămâie;
- ½ linguriță de miere.
Amestecă bine sucul de cartofi cu cel de lămâie, apoi adaugă și mierea. 
 
Aplică mixul pe față și pe gât și lasă să acționeze 15 minute. Clătește-te cu apă călduță. Folosește tratamentul o dată la două zile.
 
De ce funcționează această mască?
Lămâia și cartoful au proprietăți astringente, eliminând excesul de sebum și eliberând porii astupați. În acest mod refac tonusul pielii și mențin nivelul ideal de hidratare.

3. Mască pentru acnee

Ingrediente:
- o lingură de piure sau suc de cartofi;
- o lingură de pastă de tomate sau suc de roșii;
- o lingură de miere.
Amestecă toate ingredientele până când obții o pastă omogenă. Aplică în strat uniform pe față, insistând pe zonele afectate de coșuri sau cicatrici. Lasă să acționeze 20 de minute, apoi clătește-te cu apă călduță. Folosește mixul o dată pe zi până când gravitatea acneei se reduce considerabil, apoi poți să-l folosești de 2-3 ori pe săptămână.
 
De ce funcționează această mască?
Cartofii și roșiile sunt surse foarte bune de antioxidanți și luptă eficient împotriva radicalilor liberi și a bacteriilor sau microbilor care afectează pielea. 
 
În plus, mierea menține igiena porilor și previne acumularea sebumului sau a celulelor moarte.

 4. Mască pentru tenul obosit, afectat de riduri

Ingrediente:
- un cartof ras;
- 2 linguri de lapte integral;
- 3-4 picături de glicerină.
Amestecă ingredientele și aplică pe față, concentrându-te asupra zonelor cu riduri adânci. Lasă să acționeze 15 minute sau până când amestecul se usucă, clătește-te cu apă călduță, apoi aplică o cremă hidratantă. Folosește masca de două ori pe săptămână.
 
De ce funcționează această mască?
Glicerina reface nivelul de hidratare a pielii și menține elasticitatea, tratând ridurile eficient. Cartoful diminuează ridurile și elimină cearcănele, iar laptele face pielea fermă și catifelată.
 
Sursă text: Eva.ro
Mai multe articole despre: