MENIU

Telespectatorii consumă mai mult alcool după vizionarea unor imagini cu băuturi

Foto: wordpress.com

Prezentarea băuturilor alcoolice la televizor, în reclame şi filme, are un efect imediat de creştere a consumului de alcool, potrivit unui studiu al cercetătorilor olandezi şi canadieni de la Universitatea Radboud din Ţările de Jos, informează AFP.

Studiul impactului pe care îl au imaginile cu alcool sau cu persoane care consumă băuturi alcoolice a implicat 45 de studenţi de sex masculin cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani.

Aceştia au fost rugaţi de cercetători să vină însoţiţi de un prieten într-un laborator al universităţii, amenajat ca cinematograf, unde aveau la dispoziţie o canapea de piele, un televizor cu ecran mare, scrumiere, alune, chipsuri şi un frigider plin cu bere, vin şi sucuri.

Tinerii au fost împărţiţi în patru grupuri - 20 dintre ei au vizionat filmul "American Pie 2" (care conţine 23 de scene în care sunt arătate băuturi alcoolice şi 18 scene în care personajele consumă alcool) şi un calup publicitar cu reclame la alcool, iar 20 au privit acelaşi film, însă cu un calup publicitar neutru, fără reclame la alcool.

Celelalte două grupuri de studenţi au vizionat filmul "40 days and 40 nights", care conţine doar trei scene în care personajele consumă băuturi alcoolice, cu aceleaşi calupuri de publicitate (unul cu reclame la alcool, unul fără).

Într-o oră, studenţii care au vizionat filmul "American Pie 2" şi reclame la băuturi alcoolice au consumat în medie trei sticle de alcool, faţă de doar una şi jumătate în cazul celor care au văzut filmul "40 de zile şi 40 de nopţi", fără publicitate la alcool.

Studiul demonstrează clar faptul că imaginile cu alcool din cadrul filmelor şi reclamelor pot acţiona printr-o dorinţă irezistibilă de a consuma alcool.