MENIU

Telenovela a luat sfârşit: Kaka va evolua în următorii şase ani pentru Real Madrid

Foto: www.dailymail.co.uk

Kaka va evolua în următorii şase ani pentru Real Madrid şi va avea un salariu anual de 9 milioane euro, informează AS.com.

"Telenovela a luat sfârşit. Ultimele detalii care mai rămâneau de stabilit au fost cele medicale şi le-am pus la punct. Negocierile au fost încheiate şi mi-am dat acordul pentru transferul la Real Madrid", a declarat Kaka din cantonamentul nationalei Brazilei de la Recife.

De cealaltă parte, oficialii clubului AC Milan au emis un comunicat prin care anunţa trecerea lui Kaka pe Santiago Bernabeu, mulţumindu-i acestuia pentru întreaga activitate.

"Va fi foarte dificil să acoperim golul lăsat prin plecarea lui Kaka. Este un exemplu de profesionalism şi dăruire. Clubul nostru îi multumeşte omului şi marelui campion Kaka pentru contribuţia sa decisivă la obţinerea numeroaselor succese din ultimii şase ani", se arata în comunicatul clubului AC Milan.

Confederaţia Braziliană de Fotbal (CBF) a anunţat că atacantul lui AC Milan, Ricardo Kaka, a fost supus, luni, la Recife, controlului medical premergător transferului său la formaţia spaniolă Real Madrid, informează AS. 

Kaka evoluează pentru AC Milan din 2003, an în care a fost cumpărat de la Sao Paulo. Internaţionalul brazilian în vârstă de 27 de ani ar urma să fie cumpărat de gruparea madrilenă contra sumei de aproximativ 65 de milioane de euro. 

Mai multe articole despre:
AC Milan Real Madrid Kaka