Telefonul mobil poate fi folosit ca microscop. VEZI VIDEO
Microscopul este un aparat de neînlocuit pentru studierea sângelui şi a altor celule atunci când vrem să identificăm boli precum anemia, tuberculoza sau malaria. Scumpe şi mătăhăloase, aceste maşinării de laborator vor putea fi înlocuite cu telefoane mobile.
Un inginer american a utilizat un software dezvoltat de el şi a reuşit să adapteze telefoanele mobile pentru a le transforma în microscoape. \"Am transformat telefoanele în aparate care diagnostichează boli\", declară pentru New York Times Aydogan Ozcan, profesor la University of California.
Telefoanele adaptate pot fi folosite pentru scanare în zonele în care nu există spitale, tehnicieni sau laboratoare de diagnostic. O demonstraţie făcută cu un prototip al telefonului arată că o lamă de microscop pe care se află o picătură de sânge poate fi îndreptată asupra senzorului de la camera telefonului mobil.
Acest senzor detectează conţinutul aflat pe lamă şi trimite informaţia spre un spital sau spre un centru medical din zonă. De exemplu, telefonul poate detecta o formă asimetrică a unei celule bolnave sau o creştere a numărului de leucocite, care reprezintă semnul unei infecţii.