MENIU

Teheran: Opoziţia anti-Ahmadinejad a reluat protestele de stradă, după rugăciunile de vineri

Foto: RTV

Tulburările politice au reizbucnit cu violenţă la Teheran. Mii de simpatizanţi ai lui MirHossein Moussavi, candidatul învins de Mahmud Ahmadinejad la alegerile prezidenţiale, studenţi şi membri ai intelectualităţii iraniene au ieşit din nou pe stradă, după rugăciunile de vineri, cerând anularea rezultatului alegerilor de luna trecută.

Fostul preşedinte, imamul Ali Akbar Rafsanjani, afirmase în timpul rugăciunii că iranienii au dreptul să ştie adevărul despre alegeri, asupra cărora nu ar trebui să existe suspiciuni.

Înainte de rugăciune, un alt contracandidat al lui Ahmadinejad, Mehdi Karoubi, a fost atacat în circumstanţe misterioase. A fost suficient pentru ca mii de iranieni să reia protestele, cărora poliţia le-a răspuns cu gaze lacrimogene şi bastoane de cauciuc.

La redeclanşarea revoltei a contribuit şi faptul că Mahmud Ahmadinejad şi-a numit cuscrul în funcţia de vice-preşedinte.