Tatăl pilotului decedat la Clinceni este principalul martor al accidentului aviatic
Gheorghe Uţă, tatăl pilotului decedat la Clinceni, este principalul martor al accidentului aviatic de vineri seară, a declarat directorul Direcţiei Investigaţii Transport Aerian din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Mircea Ciucă.
Cauza acestui accident aviatic nu poate fi sub nicio formă asociată cu ceea ce s-a întâmplat, în 5 iunie, când avionul condus de comandantul Aerodromului Clinceni, Mihai Dobre, s-a prăbuşit, tot la Clinceni, la aproximativ zece minute de la decolare din cauza unei comenzi care s-a blocat, a precizat reprezentantul Direcţiei Investigaţii Transport Aerian.
"Ancheta în cazul incidentului aviatic petrecut acum o lună la Clinceni va fi definitivată, cel mai probabil, în cursul săptămânii viitoare", a adăugat Mircea Ciucă.
Potrivit unor surse apropiate mediului aviatic, în urmă cu 25 de ani, tatăl pilotului decedat la Clinceni a scăpat dintr-un accident grav de aviaţie. Pilotul instructor Gheorghe Uţă s-a prăbuşit cu avionul, în timp ce făcea repetiţii pentru Ziua Aviaţiei Austriei. Acesta şi-a rupt ambele picioare şi maxilarul, însă a scăpat cu viaţă, după ce a stat o lună internat la spitalul din Oradea, alte 6 luni cu picioarele în ghips şi încă trei, la pat. După ce s-a refăcut, Gheorghe Uţă a revenit în aviaţie. Gheorghe Uţă s-a pensionat în 1998, după 11.000 de ore de zbor. De asemenea, şi mama lui Constantin Uţă a fost instructor de paraşutism.
Reprezentantul Direcţiei Investigaţii Transport Aerian a precizat, pentru NewsIn, că pilotul care a murit vineri seară în accidentul de la Clinceni, Constantin Uţă, efectua un zbor de antrenament, probabil cu simulare de pană de motor.
"Ştim că pilotul făcea un zbor de antrenament, probabil cu simulare de pană de motor. Avionul particular a intrat la scurt timp de la decolare în picaj, imediat luând foc. Avionul particular este de tip Festival, ultra uşor şi este înregistrat pe persoană fizică. Nu ştim încă cu certitudine dacă aceasta a fost cauza accidentului, dar din primele cercetări se pare că pilotul ar fi recurs la această simulare", a spus Mircea Ciucă.
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit la Aerodromul din Clinceni, la scurt timp de la decolare, pilotul murind în momentul prăbuşirii. Pilotul Costel Mugurel Uţă avea peste 320 de ore de zbor, conform unor surse din cadrul Aerodromului Clinceni. Acesta se afla singur în avion şi avea 37 de ani. Citeşte mai mult