MENIU

Tatăl lui Mutu: S-a făcut o mare nedreptate!

Foto: skysports.com

Gazzetta Dello Sport scrie că Adi Mutu a calificat "inumană" sentinţa TAS, iar tatăl fotbalistului o consideră "nedreaptă".

Şocată de decizia TAS, familia fotbalistului s-a ferit să comenteze prea mult situaţia în care se găseşte acum atacantul Fiorentinei.

Din Italia, cotidianul Gazzetta Dello Sport, care acordă subiectului un spaţiu generos pe prima pagină a ediţiei on-line scrie că Mutu califică sentinţa ca fiind "inumană", iar avocaţii săi vor face tot posibilul ca acestuia să i se anuleze sancţiunea de către o instanţă civilă.

Nici tatăl jucătorului, Spiridon Mutu, aflat la Piteşti, nu a fost mai vorbăreţ, el declarând succint: "S-a făcut o mare nedreptate". Următoare mişcare a internaţionalului român va fi recursul, la Tribunalul Federal din Elveţia.