Tarom: Primele patru luni au adus scăderi de 20% pe trafic şi venituri
Compania aeriană Tarom a înregistrat, în primele patru luni ale acestui an, o scădere cu 20% a numărului pasagerilor transportaţi, până la 443.000, comparativ cu perioada similară a anului trecut, în conditiile în care, în mod obişnuit, lunile ianuarie, februarie şi martie aduc reduceri de trafic per ansamblu, potrivit Ruxandrei Brutaru, director general al companiei.
"Începutul anului nu este favorabil din punctul de vedere al traficului pentru nicio companie aeriană. Din aceasta cauză, o perioadă oricum slabă pentru traficul aerian, dublată de criza economică mondială, a determinat o scădere importantă a volumului de vânzări", a spus Brutaru.
Totodată, gradul mediu de încărcare pentru trimestrul întâi a fost de 45,6%, cu 12% mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
"În următoarele luni, ne-am propus revenirea la un grad de încărcare comparabil cu acela din 2008. Deşi luna aprilie a adus o ameliorare, nu exista niciun semn că în perioada următoare am putea asista la o revenire a pieţei, comparativ cu 2008", a adăugat oficialul Tarom. Brutaru estimează că situaţia se va menţine critică în industria aviatică, pe tot parcursul acestui an. Citeşte mai mult în Business Standard