Tarifele maxime pentru taxiuri, pe Otopeni, vor fi de 3,5 lei la pornire
Tarifele maxime pentru prestarea serviciilor de transport în regim de taxi stabilite de către Aeroportul Otopeni vor fi de 3,5 lei la pornire şi 35 lei/oră la staţionare, au anunţat, vineri, reprezentanţii Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti.
"Tarifele maximale stabilite de către Aeroportul Otopeni pentru prestarea serviciilor de transport în regim de taxi sunt tariful maxim de distanţă de 3,5 lei/km, tariful maxim de pornire de 3,5 lei, iar pentru staţionare de 35 lei/oră", se arată în anunţul publicat de companie.
Reprezentanţii aeroportului anunţau recent că taxiurile nu mai au acces în parcările Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi este interzisă abordarea şi preluare a clienţilor din perimetrul aeroportuar.
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a emis la începutul lunii februarie un proiect de ordin prin care administraţia aeroportului permite accesul taxiurilor în incita aeroportului maxim 5 minute, timp necesar pentru debarcarea persoanelor transportate. De asemenea, taxi-ul va trebui să părăsească imediat şi necondiţionat staţia de debarcare.
Administraţia fiecărui aeroport va amenaja o zonă sub forma unui parc sau flux, care nu va fi situat în proximitatea terminalelor de pasageri,unde taximetriştii pot parca temporar. În plus accesul taxiurilor se face doar pe baza unui permis eliberat de aeroport, valabil 5 ani, şi care poate fi suspendat sau retras dacă nu sunt respectate regulile impuse de conducerea aeroportului.
Permisul de acces auto şi tarifele practicate vor fi obligatoriu afişate la loc vizibil, pe parbrizul şi pe exteriorul autovehiculului.