MENIU

Tarifele de cazare ar putea scădea cu 10-20%, în 2010, pentru prima dată în ultimii 20 de ani

Foto: RTV

Tarifele de cazare ar putea scădea cu 10-20%, în 2010, faţă de acest an, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, potrivit unui comunicat emis joi de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

"Deoarece sezonul încă nu s-a încheiat, nu se pot face estimări din punct de vedere al încasărilor, dar este posibil ca acestea să scadă cu mai mult de 10 procente. Pentru anul viitor, vom asista la scăderea tarifelor cu 10-20% faţă de anul acesta, fiind pentru prima dată când asistăm la acest fenomen de scădere a tarifelor la cazare în ultimii 20 de ani", se arată în comunicat.

De asemenea, hotelierii estimează că numărul turiştilor pe litoral, anul acesta, a fost acelaşi ca în anul 2008 "sau poate exista o scădere de maxim 10%", deşi la începutul sezonului premisele nu erau încurajatoare.

Federatia Patronatelor din Turismul Românesc, Asociaţia Investitorilor în Staţiunea Turistică Venus, Federaţia Industriei Hoteliere Marea Neagră, Asociaţia Patronatului din Turism "Parthenopolis" Costineşti şi Hotel Paradiso au organizat în perioada 14 - 16 septembrie Bursa Turism Litoral 2009, ocazie cu care s-au negociat contractele între prestatorii de servicii turistice din staţiunile din sudul litoralului şi agenţiile de turism valorificatoare din ţară, în vederea încheierii contractelor pentru sezonul estival 2010.

"Împreună cu angajamentele la turismul internaţional, contractele care s-au încheiat la actuala ediţie a Bursei vor asigura o utilizare mai bună a capacităţilor de cazare din zonă, sporind numărul turiştilor care vor vizita litoralul în 2010", se mai arată în comunicat.

La această manifestare au participat 70 de hoteluri şi pensiuni din Eforie Nord, Techirghiol, Eforie Sud, Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche.  De asemenea, în cadrul şedinţei Comitetului Director al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, s-a hotărât continuarea programului "Înscrieri timpurii - Early Booking" şi în anul 2010.

Acest program va fi lansat oficial la cea de-a XXII - a ediţie a Târgului de Turism al României - TTR 2009. Programul va aduce şi el reduceri de până la 20%, ceea ce înseamna că în anumite perioade şi în anumite condiţii biletele pe litoral vor fi mai ieftine anul viitor cu până la 30%, potrivit FPTR.

Mai multe articole despre:
turism cazare hotel litoral tarife patronate