Tăriceanu: În niciun caz nu trebuie să luăm în calcul alegeri anticipate
Călin Popescu Tăriceanu a susţinut că PNL este deschis negocierilor cu partenerii politici: \"Fiecare partid are şi un interes electoral propriu pe care nu putem să îl ascundem\".
\"Nu putem să rămânem indiferenţi în faţa acestei situaţii în care România pare să fi regresat în ultimii 20 de ani, în loc să evolueze. Este de datoria părţilor implicate în procesul electoral din turul II să ia decizia de a contesta sau nu rezultatul acestor alegeri, iar nouă nu ne rămâne decât să aşteptăm decizia instanţelor legale pentru validarea sau nu a rezultatelor acestor alegeri\", a spus Tăriceanu.
Tăriceanu a mai declarat că în cadrul Birolului Politic Permanent al PNL s-a mai discutat despre situaţia politică actuală din România.
\"Cu toţii ne-am exprimat puncte de vedere în legătură cu modalitatea în care vedem desenat viitorul. Cred că PNL are obligaţia să îşi asume responsabilităţile proprii de partid mare şi să constatăm profunda criză politică şi economică în care ne aflăm şi să găsim soluţii. În niciun caz nu trebuie să avem în vedere ipoteza unor alegeri anticipate pentru că vreau să subliniez faptul să suntem în al treilea an consecutiv când avem câte două runde de alegeri pe an. Este inacceptabil pentru că perturbă necesitatea de stabilitate politică\", a mai spus Tăriceanu.
Tăriceanu a mai precizat că formaţiunea politică din care face parte va avea discuţii cu toţi partenerii politici, inclusiv cu PD-L: \"Fiecare partid are şi un interes electoral propriu pe care nu putem să îl ascundem. Are un interes faţă de electoratul propriu\".