MENIU

Talibanii au atacat cu rachete palatul prezidenţial din Kabul, cu două zile înainte de alegeri

Foto: aangirfan.blogspot.com

Un atac cu rachete, revendicat de talibani, a vizat palatul prezidenţial din Kabul, cu două zile înainte de alegeri, relatează Sky News, precizând că, potrivit informaţiilor actuale, nimeni nu a fost rănit.

Un alt tir a lovit sediul poliţiei din capitala afgană.

Potrivit corespondentului Sky, rachetele au lovit o bucătărie şi o aripă cu dormitoare a palatului prezidenţial. "Este un mesaj, un mesaj provocator din partea grupărilor militante insurgente, că pot organiza astfel de atacuri în capitală oricând şi oriunde vor, chiar şi în palatul prezidenţial", a adăugat corespondentul. 

Nu se ştie dacă preşedintele Hamid Karzai se afla în complex în momentul atacului. 

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat într-un mesaj trimis pe telefoanele mobile ale reporterilor, că gruparea sa a lansat patru rachete în capitală. 

Militanţii au ameninţat că vor perturba alegerile prezidenţiale de joi, şi au lansat deja rachete asupra capitalei de două ori în ultima lună. Astfel de atacuri au fost, însă, rare în ultimii ani. 

Sâmbătă, militanţii au oganizat cel mai sângeros atac în Kabul din luna februarie. Un kamikaze s-a aruncat în aer în faţa cartierului general al NATO, provocând moartea a şapte afgani. 

Mai multe articole despre:
talibani Kabul Hamid Karzai alegeri Afganistan