Tablou pictat cu gem, marmeladă şi sosuri, vândut pentru 5.000 de lire - VEZI FOTO
Un tablou pictat folosind gem, marmeladă şi sosuri, care redă biblioteca centrală din Manchester, a fost vândut, în cadrul unei licitaţii, pentru 5.000 de lire, informează BBC.
Opera de artă, numită "Manchester Preserved", a fost cumpărată de un om de afaceri pentru 5.000 de lire, banii urmând să fie donaţi pentru construirea unui nou spital pentru copii în Manchester.
"Fiecare produs cere o altă abordare şi am folosit pensule, spatule şi degetele pentru a obţine rezultatul final", a declarat artista.
Realizarea şi vânzarea tabloului fac parte dintr-o campanie de strângere de fonduri (20 de milioane de lire) pentru noul spital pentru copii.