MENIU

T. Băsescu: România a fost singura ţară unde propaganda conducătorilor a scos Armata în stradă, în 1989

Foto: gandul.info
T. Băsescu: România a fost singura ţară în care foştii conducători au găsit cu cale să utilizeze formule propagandistice care au scos Armata în stradă şi uciderea a peste 1.600 de români

România a fost singura ţară unde, în 1989, foştii conducători comunişti, dar şi conducătorii de după executarea lui Nicolae Ceauşescu, au utilizat formule propagandistice care au justificat scoaterea Armatei în stradă şi uciderea a peste 1.600 de români, a declarat, luni, preşedintele Traian Băsescu.

"Poate că trebuie făcută o remarcă: dacă în Germania, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, acest proces a avut loc fără vărsare de sânge, România a fost singura ţară în care foştii conducători, dar şi conducătorii de după executarea lui Ceauşescu, au găsit cu cale să utilizeze formule propagandistice care au justificat scoaterea Armatei în stradă şi uciderea a peste 1.600 de români", a declarat Băsescu, înainte de a pleca spre Berlin, unde participă la ceremonia care marchează 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului.

Şeful statului a spus că în 16-17 decembrie 1989, la Timişoara, se petreceau, potrivit "propagandei lui Ceauşescu, acte de huliganism, dezordine şi scandal", iar după executarea fostului dictator s-a invocat lupta împotriva teroriştilor, iar cei care au preluat puterea "nu au avut nicio ezitare să utilizeze în continuare Armata împotriva teroriştilor".

Preşedintele a spus că, din acest motiv, a decis ca din delegaţia care îl va însoţi la Berlin să facă parte şi Arion Emil Bânciu, un tânăr student a cărei mamă, Leontina Bânciu, a fost împuşcată la Timişoara în data de 17 decembrie 1989, iar trupul său a fost incinerat la Bucureşti.

"Este un urmaş al unui erou martir de la Revoluţie şi, chiar dacă nu va participa, din cauza protocolului, la evenimente, trebuie să ştie că Berlinul a fost locul de unde a început eliberarea de comunism şi mai ales, poate, a fost izvorul tragediei pe care până la urmă a trăit-o", a spus Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu participă la Berlin, la invitaţia cancelarului Angela Merkel, la ceremonia care marchează 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului.

Citeşte şi...