Tőkés László. Povestea omului şi a zilei care a aprins scânteia

15 decembrie 1989, România în prag de clocot. Trecuseră cinci zile de când Tőkés László îşi anunţase enoriaşii că va fi evacuat de către miliţie. Susţinătorii lui, majoritatea bătrâni şi femei, adunaţi în faşţa casei sale, prind curaj când văd oficiali ai ambasadelor SUA şi ai Marii Britanii interesaţi de deznodământul acţiunii. Miliţia care îl supraveghea pe pastor dispare brusc. Nemulţumirea populaţiei se amplifică. Spre seară prim-secretarul şi primarul, văzând că în faţa casei pastorului sunt 200 de susţinători se hotărăsc să facă un compromis pentru a evita escaladarea situaţiei.

Pastorul Tőkés László devenise însă un caz-problemă cu mult timp înainte. Cu ani. 1989 a însemnat doar vârful aisbergului. În martie 1989, Tőkés dă un interviu pentru doi jurnalişti canadieni în care critică dur politica de sistematizare dusă de regimul comunist şi politica xenofobă-naţionalistă a acestuia. “Interviul a fost în limba maghiară şi a fost tradus. Deşi au venit cu aprobarea unui post de televiziune din Canada, redacţia s-a speriat atât de mult de radicalismul interviului că, deşi au plătit cheltuielile nu au dat aprobare pentru televizarea acestui interviu. De altfel dânşii porniseră la o tură prin întreaga Transilvanie, ştiu că au vrut să-l întâlnească pe domnul Kiraly Károly, dar nu au ajuns mai departe de Timişoara. După ce au făcut interviul, la Deva parcă, au fost interceptaţi”, îşi aminteşte pastorul într-un interviu postat pe site-ul său.
Totuşi un interviu avea să fie dat de televiziunea maghiară în vara lui 1989. Declaraţiile acestuia au înfuriat conducerea Bisericii Reformate din România. Liderii acesteia anunţă în august că Tőkés a fost exclus din rândurile clerului, iar Departamentul Cultelor din Bucureşti retrage autorizaţia de practică a acestuia. Presbiteriul din Timişoara îl susţine însă.

La începutul lunii noiembrie patru indivizi mascaţi cu cuţite în mână intră în casa lui Tőkés, urmează o scurtă confruntare în urma căreia acesta este uşor rănit. Judecătoria Timişoara decisese anterior evacuarea familiei Tőkés. Pe 10 decembrie, acesta îşi anunţă credincioşii că urmează să fie evacuat şi mutat la Mineu. Pe 15 decembrie, în jurul casei sale se strânge o mulţime de oameni. “Când lumea din stradă scanda în spirit de solidaritate cu biserica, cu mine, eram într-o stare de spirit ambivalentă. M-a încântat simţul solidarităţii oamenilor, mai ales a românilor, deoarece din cauza situaţiei noastre minoritare nu mi-am putut închipui că aş putea avea un rol în orice schimbare. Pe de altă parte m-a înspăimântat eventualitatea că din cauza acestor proteste eu aş putea fi cauza unei violenţe împotriva mulţimii din faţa bisericii reformate. Era o mare responsabilitate să fi cauza violenţei, suprimării mişcării şi demonstraţiei străzii”, spune actualul episcop de Piatra Craiului în interviul amintit. Seara Tőkés este vizitat de primarul Timişoarei. A doua zi manifestaţiile de protest contra regimului Ceauşescu cuprind întreg oraşul. Scânteia fusese declanşată.  

După Revoluţie: din erou, proscris

După Revoluţie, Tőkés  László a ajuns dintr-un erou al Revoluţiei, un personaj controversat. Ţintă a atacurilor naţionaliste încă din primăvara anului 1990, după conflictul sângeros din martie ’90 de la Tîrgu Mureş,  Tőkés  care fusese cooptat în primele zile în Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN) se numără printre reprezentanţii cei mai vehemenţi ai maghiarimii în afirmarea şi revendicarea drepturilor acestei comunităţi. A plecat din Timişoara, la Oradea, fiind desemnat Episcop de Piatra Craiului. Considerat un radical al maghiarilor, comparat de multe ori cu Gheorghe Funar, episcopul  Tőkés  nu a ezitat să critice constant conducerea UDMR, al cărei preşedinte de onoare a fost la un moment dat. Ulterior a sprijinit însă Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) al cărui preşedinte a fost ales. „La revoluţie, m-au chemat în Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN), ca erou al României.

Totul s-a rupt în martie 1990, la evenimentele de la Tîrgu-Mureş. Eu am condamnat cele întâmplate acolo şi am fost de părere că e o diversiune a Securităţii, conform unui scenariu dinainte stabilit”, spunea acesta într-unul din rarele sale interviuri acordate în ultimii ani, în ziarul Cotidianul. “Atunci, prin vara lui 1990, ceva s-a schimbat radical în relaţia autorităţilor faţă de mine. Până atunci, de câte ori mergeam undeva în străinătate, la ambasadele României, mă primeau în cadru festiv, mă aşteptau la aeroport, veneau după mine. Din vara lui 1990, totul s-a răcit brusc. Au urmat campaniile împotriva mea. Ei, aşa am ajuns, încet-încet, \"oaia neagră\", inamicul public numărul unu. Mai mult, în preajma întâlnirii de la Neptun au început şi atacurile venite din interiorul UDMR, că aş fi un vizionar extremist, naţionalist. Au lipit de mine tot felul de etichete. Au stabilit ce trebuie făcut în acest sens şi restul a venit de la sine. Apoi, totul a escaladat, că trebuie să fiu spânzurat, că sunt ca Funar ş.a.m.d. Au construit o paralelă între mine şi el, au făcut din mine simetricul naţionalistului român de tipul Funar sau Vadim. Sunt mereu aşezat în compania acestor distinşi domni... E ca râia, nu mai poţi scapa de ea”, povestea  Tőkés .

În toamna lui 2007,  Tőkés  candidează independent şi câştigă în mod surprinzător un mandat de deputat în Parlamentul European. În vara acestui an, el îşi reconfirmă poziţia, de data aceasta pe listele UDMR. Totuşi divergenţele dintre episcop şi Uniune nu s-au estompat, iar ele au fost evidente şi la alegerile prezidenţiale recente: UDMR a mizat pe Mircea Geoană,  Tőkés  pe “răul cel mai mic”: Traian Băsescu.

Un interviu acordat în 1989 de  Tőkés László în limba maghiară poate fi văzut aici.