MENIU

Sute de pensionari braşoveni şi-au pierdut economiile la un CAR

Foto: Realitatea TV

500 de braşoveni, majoritatea pensionari, au rămas momentan fără economiile pentru zile negre pe care le-au depus la un CAR din oraş. Oamenii erau atraşi de dobânda de 16 la sută la depuneri. Acum, îl caută disperaţi pe administrator, însă acesta a dispărut cu tot cu bani.

Atraşi de dobânda generoasă, sute de pensionari şi-au depus economiile la CAR. Acum vin în fiecare zi la uşă, însă găsesc acelaşi lacăt închis.

Oamenii au umplut OPC-ul de plângeri.

"Noi am amendat agentul economic, i-am dispus măsura returnării banilor de la primul, la una din reclamaţii", a declarat, Mihai Mohaci, vicepreşedinte Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului.

Conducerea OPC Braşov a sesizat BNR, cea care autorizează CAR-urile, şi le-a recomandat păgubiţilor să acţioneze în instanţă asociaţia care le-a luat banii. Între-timp, administratorul judiciar al CAR-ului i-a înştiinţat pe oameni că asociaţia a intrat în insolvenţă din martie şi că urmează să declare falimentul.

"Oamenii sperăm să-şi recupereze cât mai mulţi bani din vânzarea unor imobile pe care asociaţia CAR le deţine. Poate să dureze mai mult de trei ani", a precizat Aurel Cenţu, administrator judiciar.

Imobilele sunt estimate la un total de 11 miliarde de lei vechi, în condiţiile în care cei peste 500 de păgubiţi aşteaptă un total de 97 de miliarde. 

Mai multe articole despre:
BNR pensii dobândă instanţă bătrâni OPC păgubiţi CAR