Sute de mii de italieni sunt aşteptaţi la Napoli pentru un marş antimafie
Sute de mii de oameni sunt aşteptaţi astăzi în oraşul italian Napoli, pentru un marş împotriva crimei organizate. Grupuri religioase, partide politice şi diverse organizaţii sociale şi-au dat mâna pentru a realiza această manifestaţie de amploare.
Marşul este dedicat tuturor celor care au căzut victime mafiei. Numele lor vor fi rostite de manifestanţi pe parcursul întregii demonstraţii. De altfel familiile victimelor sunt şi ele aşteptate să participe.
Locuitorii din Napoli spun despre acest marş că este necesar pentru a reaminti oamenilor că reţelele de crimă organizată există şi sunt mai active decât oricând.
Camorra, reţeaua de crimă organizată din Napoli şi Mafia din Sicilia continuă să opereze fără probleme mai ales în sudul Italiei, acolo unde statul a înregistrat puţine succese în lupta împotriva lor.