Sute de elevi din Prahova şi Suceava învaţă în frig
Anul şcolar a început de aproape două luni. Sute de copii învaţă însă în şcoli fără căldură, fără canalizare şi fără apă potabilă. În localitatea prahoveană Lapoş, peste o sută de elevi îşi suflă-n pumni ca să se încălzească. Aceeaşi situaţie şi în Suceava, în comuna Cotârgaşi. Elevii îşi pun două rânduri de haine ca să nu îngheţe.
Condiţii inumane şi pentru cei 200 de copii din comuna Suceveană Cotârgaşi. Şcoala nu are apă, grupuri sanitare şi nici căldură. Constructorul care s-a ocupat de reabilitarea şcolii a dărâmat sobele din clase. Nu a montat însă şi o centrală electrică în loc.
Lucrarea de instalare a centralei ar trebui să fie gata în cel mai scurt timp. Constructorii încă nu s-au apucat de treabă însă, iar copiii riscă să îngheţe de frig la iarnă.